Organizare si activitati Saptamana Scoala Altfel Iasi

„Scoala Altfel” și „Saptamana Verde” la Ludic în Iași

Oferim activitati si servicii de organizare pentru „Saptamana Verde” si „Scoala Altfel” in Iasi, program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul elevilor.

Ludic – Joc & Minte este un hub/centru educațional care se alătură programului „Școala Altfel” din Iasi și vine în sprijinul profesorilor și părinților cu o serie de ateliere centrate pe joc și joacă, cu activități organizate astfel încât să le permită copiilor explorarea, să folosescă legăturile interdisciplinare, logica şi emoţiile ca instrumente de joacă.

Ce contin activitatile si serviciile de organizare pentru Saptamana Verde Scoala Altfel din Iasi?

Prin serviciile de organizare si activitati ale programului Saptamana Verde Scoala Altfel din Iasi ne dorim sa oferim un spațiu de experimentare atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi, aceștia fiind încurajați să își manifeste creativitatea și să îmbine într-un mod atractiv teoria cu partea practică din viața de zi cu zi, unde un accent deosebit cade pe partea emoțioanală a dezvoltării elevilor.

Contacteaza-ne pentru mai multe detalii

Ce vor face elevii?

La Ludic prin programul Saptamana Verde Scoala Altfel acordăm o deosebită importanță activităților ce dezvoltă elevul integrat – cognitiv, emoțional și comportamental:

  • Capacitatea de a susține un punct de vedere argumentat în public
  • Comunicarea eficientă în transmiterea informațiilor către ceilalți membri ai echipei
  • Prioritizarea acțiunilor pentru un rezultat cât mai bun
  • Lucrul în echipă într-un mod plăcut
  • Crearea unor conexiuni sociale cu ceilalți participanți
  • Dezvoltarea simțului responsabilității
  • Antrenarea perseverenței
  • Încurajarea gândirii creative si analitic
  • Îmbunătațirea abilităților sociale si a empatiei

Jocurile si activitățile din cardul programului Saptamana Verde Scoala Altfel din Iasi:

  • Banii bine crescuți – Joc de rol ce pune accent pe antrenarea abilitatilor de negociere dintre vânzători și cumpărători
  • Apărare și Acuzare – Joc de dezbatere, echipe de afirmatori si negatori, unde mecanismul de joc este simplu și excelent pentru dezvoltarea unei înțelegeri de bază a cazurilor și argumentelor.
  • Plan & Scoci, foarfece,hârtie – Joc de echipă, în cadrul căruia se  lucrează cu capacitatea de a transmite informațiile corect într-un timp scurt de la lider la membrii echipei pentru finalizarea taskurilor.
  • Insula pustie – Joc de situatii și resurse unde se dezvoltă simțului responsabilității, dar și antrenarea perseverenței prin aflarea echipei în situații limită.
  • Turnul Babel – Joc de constructie – încurajarea gândirii creative și analitice ajutându-se doar de câteva obiecte.
  • Poncho Game – Joc de apreciere a relațiilor de prietenie ce pune accent pe inteligența emoționala și modul de empatizare dintre colegi.
  • Joc Lazer Maze – Joc provocator cu laser ce implică multa dexteritate, curaj și inteligență pentru depășirea obstacolelor.

Jocurile și activitățile organizate in programul Saptamana Verde Scoala Altfel pot fi personalizate și grupate în funcție de vârsta participanților și obiectivul întâlnirii.

Pentru detalii și oferte ne puteți contacta la numărul 0744.383.444 sau la adresa de email ludic@jocsiminte.ro

Adresa: Șoseaua Bucium 55k, Iași 700278

Ai intrebari?

Pentru detalii suplimentare si rezervari va rugam sa ne contactati telefonic sau prin email

Luni - Vineri: 11:00 - 21:00
Sambata - Duminica: 10:00 - 22:00

Sau completeaza formularul de mai jos si te contactam noi!

Ludic 2022 | Toate drepturile rezervate. Created By Forged Graphics